Regia: Giuseppe Tornatore
Distribuția: Geoffrey Rush, Jim Sturgess, Sylvia Hoeks, Donald Sutherland, Philip Jackson, Liya Kebede

Recomandare de Ioana Mocanu

Spre rușinea mea, am descoperit acest film abia în 2017, la 4 ani de la apariția lui și, deși este o capodoperă cinematografică, nu vreau să îl amintesc astăzi ca un iubitor de film, căci cu siguranță ați văzut deja „Cinema Paradiso”, știți ce poate Tornatore, Geoffrey Rush (care îl interpretează magistral pe Virgil Oldman!) a luat în cariera sa toate premiile posibile la rând, de la Oscar, la Golden Globe, British Film Award, Australian Film Institute Award, finalul filmului e genial, iar coloana sonoră a lui Ennio Morricone face din cele 2 ore o bătaie de inimă cu respirația tăiată. De la genunchi. Nici nu mai spun că a compus linia melodică la vârsta de 85 de ani.

Așa că, da, nu aveți cum să ratați acest film, e o „ofertă irezistibilă”, e ireal, e extraordinar, e intergalactic, e senzațional, dar nu îl voi aminti ca un iubitor de film, ci ca un iubitor de artă. Pentru că tot ce se simte este artă, până și sentimentele care mă leagă de el.

Așa că voi începe prin a-l contrazice pe Billy Whistler (interpretat de Donald Sutherland) în această secvență:

Billy Whistler : Emoțiile sunt ca operele de artă, ele pot fi falsificate, ca să arate exact ca originalul…, dar sunt un fals.

Virgil Oldman : Un fals?

Billy Whistler : Totul poate fi fals: bucuria, durerea, ura, boala, recuperarea, chiar și iubirea.

Eu cred că adevărul nu poate fi fals. Chiar dacă există un milion de adevăruri, niciunul nu e fals, nu e contrafăcut și nu îl contrazice pe celălalt. Există adevăr și în iubire, și în artă, și în inima care doare, și în inima care se recuperează. Așadar, poate că „bucuria, durerea, ura, boala, recuperarea și iubirea” ar putea fi falsificate, dar nu și adevărul din ele. Pentru că acela este doar al inimii care le simte.

Povestea filmului e simplă: Virgil Oldman este un evaluator renumit și colecționar excentric de artă, care, deși are o vârstă înaintată, nu a cunoscut niciodată iubirea (decât aceea pentru sine și pentru colecția sa de artă). Claire, în vârstă de 27 de ani, este femeia care va schimba coordonatele vieții sale, aducând cu sine misterul întregului film, îndoiala.

Virgil Oldman:  „Există ceva autentic în orice fals… Când copiază munca altuia, falsificatorul nu poate rezista tentației de a pune și ceva din sine însuși. Deseori este doar un fleac, un detaliu fără importanță, o breșă nebănuită, prin care falsificatorul sfârșește, inevitabil, prin a se trăda pe sine, dezvăluindu-și propriile sensibilități, absolut autentice”.

Imaginea finală a lui Virgil într-un restaurant din Praga, compus parcă din mecanisme de ceas care dictează ticăitul lung al timpului și al destrămării totale, dă peste cap întregul scenariu al filmului aparent predictibil.

O dramă psihologică în care fiecare secundă te întreabă ce e real și ce e „un fals”, care îți scormonește gradual, dar intens, fiecare celulă a închipuirii, care îți oferă senzualitatea misterului, pe alocuri, dar și nebunia propriilor trăiri. Un film de colecție pentru orice iubitor de artă sau colecționar de emoții.

Așadar, pentru că vrem să vă pregătim o listă cu cele mai bune filme pentru iubitorii de artă, scrieți-ne sugestiile voastre pe contact@ohda.ro, iar noi vă vom trimite înapoi întreaga listă cu recomandările noastre!

Până atunci, vă las mai jos trailerul filmului și așteptăm cu drag impresiile voastre!

P.S.: îl găsiți pe Netflix!