Irina Meliță este arhitect, dar pe lângă această meserie despre care până nu demult se spunea că nu i se potrivește unei femei, ea are în traseul său profesional o mulțime de realizări impresionante. Este vicepreședinte al Ordinului Arhitecților, este implicată în nenumărate proiecte de resuscitare urbană și de locuire, de semnalare a importanței arhitecturii, dar și de educație, este ceea ce denumim o persoană activă în domeniul său și toate acestea le face cu o lejeritate și o pasiune greu de egalat.

 

Irina are o charismă personală înnăscută, o cultură generală impresionantă și un talent care face memorabil orice proiect în care e implicată. Premiile și nominalizările primite până acum nu sunt doar confirmări a faptului că ceea ce creează ea și echipa sa vor fi subiecte de discuție în manualele de arhitectură de mai încolo, dar este și dovada că orice faci cu pasiune și multă muncă, ajunge să fie răsplătit la un moment dat.

 

INTERVIU DE ILEANA RĂDUCANU

 

 

 

 

În cadrul Webinarului Live Online DESIGN YOUR LIFE, Irina va aborda tema „Managementul unui proiect, de la achiziție, la “casa la cheie”.

 

Detalii aici.

 

 

 

 

Tatăl tău a fost arhitect, te-a influențat în vreun fel să îți alegi acest drum?

 

Da. În special faptul că l-am văzut de mică lucrând la planșetă, că îmi amintesc de vizitele cu el la șantiere sau la el la Proiect București (unde îmi plăcea foarte tare când eram mică), că venea în fiecare lună câte un număr nou al unei reviste de arhitectură din străinătate (nu știu cum se descurca să facă rost de abonamente, în special înainte de Revoluție) care mă fascina, că eram fermecată de toate „ustensilele” de desen pe care le folosea... care mă farmecă și astăzi, trebuie să recunosc, deși nu le mai folosim… Deci, da!

 

 

 

 

Îți amintești când a apărut prima dată intenția de a fi arhitect?

 

După tot răspunsul poetic de mai sus trebuie spus că mai întâi am vrut să dau la jurnalism! Dar prin clasa a IX-a – a X-a m-am hotărât. Trebuia să ne decidem destul de devreme, după cum știi, pentru că admiterea la Facultatea de Arhitectură a însemnat doi ani de meditații la desen.

 

 

Pentru o tânără sau un tânăr care visează să aleagă această profesie, care ar fi primul sfat pe care i l-ai da?

 

L-aș sfătui să înțeleagă și să își propună de la început construcția proiectului, crearea de spațiu. Mi se pare că la început te poți pierde în desen, un fel de „lost in translation”, dar desenul e doar un mijloc, scopul este să construiești. Desigur că ajungi la asta destul de târziu, față de când începi să studiezi arhitectura, dar ar trebui să țintești mereu construcția de spațiu.

 

 

 

 

Care este personalitatea din arhitectură pe care ți-ai fi dorit să o poți cunoaște?

 

Aș putea să înșir o serie lungă de bărbați arhitecți extraordinari, dar nu vreau... Mi-ar plăcea să discut cu o femeie, și nu de oriunde, ci româncă: mi-ar fi plăcut să o cunosc pe Henrieta Delavrancea.

 

 

 

 

Dar dintre cei pe care îi poți cunoaște?

Sau ai cunoscut o personalitate care să te fi fascinat până la a ne povesti și nouă despre asta?

 

Am cunoscut mai mulți arhitecți fascinanți și iar am să răspund puțin neașteptat poate: cred că perioada star-arhitectului a trecut! Sunt atât de multe birouri medii și mici din toată lumea care au câte ceva de spus, care lucrează într-un fel aparte, ancorat în contextele diferite ale locurilor de unde sunt și de la care oricine are de învățat, pentru că acest discurs atent la local, la detalii, la subtil și sensibil se poate, și chiar ar trebui, aplica în orice domeniu.

 

Pentru un început de referințe pentru cine ne citește vă puteți uita la invitații noștri de pe www.mazzocchioo.com, birouri pe care le-am invitat să ne răspundă pe scurt la cate o întrebare, în funcție de tema acelui număr al revistei.

 

 

Art Deco sau Școala Bauhaus?

 

Bauhaus.

 

 

 

 

Care a fost (sau este?) perioada de glorie a arhitecturii în România?

 

Uf. Nu știu... S-au construit lucruri extraordinare începând cu Sarmizegetusa și până azi, s-ar putea spune, dar o perioadă de glorie maximă nu aș putea să aleg. Răspunsul banal ar fi în interbelic... Dar poate că urmează! Mi-ar plăcea să fim parte din această perioadă!

 

 

 

 

Poster, firma sub care tu împreună cu arhitectul Ștefan Simion și echipa voastră, vă desfășurați activitatea, este intens premiată la diferite competiții de aici și din străinătate, anul acesta adăugând pe lista voastră de realizări și Bienala de la Veneția, unde ați câștigat amenajarea Pavilionului României.

 

Care a fost feedbackul și ce au spus vizitatorii?

 

Da, proiectul nostru, care a reprezentat România, se numește Fading Borders și este despre migrație, ca răspuns la întrebarea temă a Bienalei How will we live toghether? (puteți vedea mai multe pe www.fadingborders.eu). Ne-am bucurat să vedem că pavilionul României a fost în majoritatea articolelor de „must see” din presa internațională și reacțiile vizitatorilor, cât am stat acolo și le-am simțit „la cald”, au fost foarte puternice... Dar trebuie să vedeți despre ce e vorba că să înțelegeți de ce.

 

 

 

 

Ce trebuie să înțeleagă un beneficiar care se află în momentul T=0, adică are un teren și se pregătească să construiască?

 

T=0 e înainte să aibă un teren. Și alegerea terenului e foarte importantă, sunt multe criterii de calitate pentru viața viitoare a beneficiarului, de care acesta poate nu știe să țină cont când cumpără... Dar revenind la T 1, după ce are terenul, trebuie să înțeleagă că un arhitect bun e un partener în proiectul poate cel mai important al vieții lui.

 

 

 

 

Care e cel mai mare risc la care se supune cineva care plătește un arhitect doar ca să dispună de semnătura lui, nu și de experiența și talentul său?

 

În primul rând vreau să subliniez că orice arhitect care își folosește stampila așa („doar ca să se dispună de semnătura lui”) este pasibil de sancțiuni pentru semnătură de complezență. Ordinul Arhitecților are o comisie de disciplină care sancționează exact așa ceva.

 

Sunt două aspecte ale riscului unui beneficiar care nu își alege cu grijă arhitectul: unul care ține de calitatea arhitecturii, ceea ce duce la posibila diminuare a calității vieții în viitoarea casă și riscul reîncadrării în buget.

 

Vreau să insist puțin pe acest aspect pentru că în România oamenii par că nu își dau seama că un arhitect bun poate face un proiect bun într-un buget dat! Și cel mai mare risc financiar când nu lucrezi cu un astfel de arhitect este să nu te poți încadra în buget și să nu termini vreodată casa.

 

 

 

 

Uite, asta este o întrebare recurentă în ultima vreme: crezi că orașele mari ale României au pierdut bătălia cu dezvoltatorii imobiliari? Care este orașul pe care l-ai da de exemplu unui primar dacă ar fi să îi recomanzi o strategie urbanistică?

 

Nu, nu cred că au pierdut bătălia și nici nu cred că dezvoltatorii imobiliari, în bloc, sunt pacostea orașelor! Există o mulțime de investitori privați care devin la fel de nocivi pentru oraș făcându-și o casă urâtă!

 

Nu e nevoie neapărat de un cartier de blocuri. Acest subiect cu strategia urbană mă pasionează așa că anul trecut am lansat împreună cu Ordinul Arhitecților din România filiala București, înainte de alegerile locale, un site care își propune o informare de la arhitecți către bucureșteni, pe zece teme importante pentru oraș.

 

Cu siguranță că e de actualitate și astăzi, așa că vă invit să descoperiți răspunsul la întrebare pe www.agendaurbana.oar-bucurești.ro

 

 

 

Ce ai recomanda unui dezvoltator care vrea să ridice un bloc în mijlocul orașului?

 

În primul rând aș studia impactul pe care construcția l-ar avea asupra infrastructurii (dimensiunea străzilor din jur, accesul cu mașină vs. Transport în comun, locuri de parcare, spații verzi, locuri de joacă etc.). Apoi aș da odată cu investiția ceva pentru oraș, aș încercă să creez un spațiu public de care să poată beneficia toată lumea.

 

 

 

 

Dar unuia care vrea să ridice un cartier de case?

 

E imposibil și nici nu e de dorit, de dat rețete... Depinde enorm de UNDE în oraș.

 

E valabil, bineînțeles, și pentru întrebarea de mai sus... Noi nu gândim niciodată lucrurile în abstract, nu există un răspuns generic. Fiecare teren, fiecare beneficiar, chiar fiecare Primărie cu care discuți are particularitățile ei și toate acestea devin constrângeri pentru arhitect. Dar tocmai din a răspunde cu măiestrie la toate aceste constrângeri, ies cele mai bune proiecte.

 

 

Și unui beneficiar care se pregătește să-și construiască o casă de la zero?

 

Idem.

 

 

Dacă nu ai fi fost arhitect, ce altceva crezi că ți s-ar fi potrivit?

 

În continuare mi se pare că mi s-ar fi potrivit să fiu jurnalist de investigații! Și îi admir foarte mult! Mai ales în zilele acestea!

 

 

 

 

Zece întrebări rapide:

 

Orașul în care ți-ar fi plăcut să stai? Nu altul decât București! 

Cea mai frumoasă clădire pe care ai văzut-o este… Vreau să dau un exemplu de arhitectură contemporană și am să spun Rolex Center de SANAA.

Melodia pe care ai ascultat-o ultima oară este… nu e reprezentativ pentru ce ascult de obicei, dar chiar ultima a fost „Jolene” de Janice Joplin.

Cel mai recent film pe care l-ai văzut (și ți-a plăcut) este… Aseară am revăzut Harry Potter, sunt mare fan!

Cartea ta de căpătâi este… Nu pot sa aleg... Îmi place foarte mult să citesc, nu am o singură carte, ar fi nedrept pentru altele.

Nu pleci niciodată de acasă fără… Ochelari!

Cățel sau pisică… Cățel.

Te enervează… Oamenii încremeniți în convingeri.

Nu ai face niciodată… Nu aș minți. Sunt genul de om căruia îi e foarte greu să disimuleze... orice!

Ești fericită atunci când… Reușesc să trăiesc în prezent, să percep cu adevărat totul, să fiu atentă la tot... Nu știu dacă rezonează răspunsul meu cu multă lume, dar așa sper!

 

 

 

ÎNSCRIE-TE ACUM: