Florile care spun povești: Povestea unui creator vizionar - Mantas Petruškevičius - și a business-ului său de design floral de lux

Florile care spun povești: Povestea unui creator vizionar - Mantas Petruškevičius - și a business-ului său de design floral de lux- Interviu - Studio design interior - Ohda.ro

Florile care spun povești: Povestea unui creator vizionar - Mantas Petruškevičius - și a business-ului său de design floral de lux

Într-o lume unde decorul devine limbaj, Mantas Petruškevičius, fondatorul și directorul creativ al „Flower Couture by MP”, a transformat florile în piese de artă și afacerea sa într-un punct de reper internațional. Cu un portofoliu impresionant, care include proiecte pentru hoteluri de lux și clădiri istorice (precum Casa Mița Biciclista și Hotel Marmorosch), decor nunti și în general, decor vintage modern, studioul său redefinește granițele eleganței și ale poveștilor spuse prin decor. De la amenajările spectaculoase de Crăciun la nunți care par desprinse din Marele Gatsby (2013, regia Baz Luhrmann), fiecare creație poartă o parte din viziunea sa unică – un echilibru între clasic și modern, între opulență și emoție. Dar cum ajunge un fost realizator TV din Lituania să devină un nume iconic în lumea decorului internațional? O discuție în redacție în contradictoriu despre arhitectura istorica decorata si tendințe florale ne-a motivat să aflăm povestea direct de la sursă, așa am ajuns să descoperim o afacere superbă, creată pentru a livra emoții de moment.

 

 

Începuturile unui vis floral

Când Mantas vorbește despre cariera sa, povestea pare desprinsă dintr-un scenariu cinematografic. „Florile au fost dintotdeauna planul meu B,” spune el. După șapte ani ca gazdă a unei emisiuni de modă în Lituania, a decis să-și transforme hobby-ul într-o profesie. „Nu a fost un moment decisiv. Totul a crescut organic, cu pasiune și fără compromisuri.”

Există însă această artă  care trece dincolo de vizibil, creând un limbaj universal al emoției. Florile, cu fragilitatea și frumusețea lor trecătoare, sunt un astfel de mediu, iar Mantas Petruškevičius le transformă în instrumente ale povestirii vizuale. Într-o lume obsedată de tendințe, Mantas este un povestitor atemporal, capabil să transforme spațiile în tablouri care îmbină memoria cu modernitatea.

Decorurile sale, fie ele destinate unui hotel de lux sau unei nunți, evocă aceeași fascinație ca un cadru dintr-o lume ideală – o exuberanță atent orchestrată care nu doar impresionează, ci rămâne mult timp în memorie. Este, poate, echivalentul floral al unui roman de Edith Wharton, în care fiecare detaliu, de la un ornament vintage până la o paletă cromatică subtilă, adaugă straturi unei povești mai mari.

 

Cum decorul floral redefinește eleganța modernă

„Nu creez conform tendințelor, ci din ceea ce simt,” explică Mantas, iar această frază pare să fie cheia care deschide întregul său univers creativ. Originalitatea nu este doar o alegere, ci o formă de integritate artistică. Într-o eră în care reproducerea mecanică a ceea ce este „în vogă” devine normă, puțini creatori mai au curajul să exploreze propriile emoții, propriile repere interioare. Iar Mantas refuză să-și lase munca dictată de cerințele unei piețe fluctuant-banalizate; fiecare proiect devine o expresie a ceva personal și profund. Este un act de rezistență, un răspuns la uniformizarea pe care o vedem tot mai des în design. Până la urmă, aceasta este esența adevăratei creații: să simți și să lași emoțiile personale să vorbească prin ceea ce faci. Și asta este valabil în orice aspect al vieții noastre.

 

 

Detalii interesante despre business:

Potrivit unei analize realizate pe baza datelor disponibile de la surse precum Statista, Global Market Insights, KeysFin și publicația Cuvântul Liber, industria floristică continuă să înregistreze creșteri remarcabile.

Industria floristică din România a cunoscut o creștere notabilă în ultimii ani, devenind o componentă esențială a pieței de evenimente și decorațiuni. De pildă, anul trecut, în martie, românii au cheltuit peste 32 de milioane de euro doar pe flori, un record pentru această perioadă a anului. Totodată, în România activează peste 3.000 de firme în domeniul floristic, care oferă servicii variate, de la design floral pentru evenimente la decorațiuni personalizate.

La nivel global, piața floristică a fost evaluată la aproximativ 55 de miliarde de dolari în 2023, cu o creștere anuală prognozată de peste 5%, atingând aproape 88 de miliarde de dolari până în 2030. Această creștere este susținută de interesul tot mai mare pentru beneficiile estetice și emoționale ale florilor, dar și de dezvoltarea pieței de evenimente de lux.

 

 

În România, piața decorațiunilor este estimată să atingă 247 de milioane de dolari în 2024, cu o rată de creștere anuală de aproximativ 4,7% până în 2029. Aceste cifre subliniază creșterea cererii pentru decorațiuni personalizate, inclusiv cele florale, care au devenit un element indispensabil în organizarea nunților, evenimentelor corporate și decorurilor sezoniere.

Pe această piață dinamică, afaceri precum „Flower Couture by MP” te conduc într-un univers inefabil, combinând estetica tradițională cu accente moderne, adaptate atât clienților locali, cât și internaționali. Ori această abordare poate fi cheia unei afaceri de succes internațional.

 

 

Oh, DA!: Cum a început călătoria dvs. în design? A existat un moment definitoriu care v-a ghidat spre acest domeniu?

Mantas Petruškevičius: Drumul meu profesional a fost întotdeauna presărat cu experiențe creative diverse. Timp de șapte ani, am fost gazda unui program de modă pe unul dintre cele mai importante canale de televiziune din Lituania. Când acel capitol s-a încheiat, am ales floristica, o pasiune care mi-a fost aproape de suflet încă din copilărie. Deși visam de mult să transform acest hobby într-o profesie, momentul potrivit a venit mai târziu. Chiar și atunci când lucram în televiziune sau în alte domenii, știam că „planul meu B” era decorul. Nu pot indica un moment anume care a schimbat totul, dar fiecare proiect a contribuit la parcursul meu, crescând constant, cu pasiune și fără compromisuri, pentru a crea ceea ce cred cu adevărat.

 

 

Oh, DA!: Ce resurse sau influențe considerați că v-au modelat stilul?

Mantas Petruškevičius: În cazul meu, stilul este înnăscut, dar cred că mulți oameni trebuie să învețe sau să cultive acest simț al esteticii. Motto-ul meu fundamental este că nu îmi evaluez munca dintr-o perspectivă comercială – este un mod de viață pentru mine. Nu creez conform altora; creez din ceea ce vine din interiorul meu, din experiențele mele personale și din ideile pe care le realizez. Fără îndoială, provocările mă inspiră întotdeauna, pentru că îmi doresc să creez ceva unic și neconvențional, fie că lucrez în România sau în alte țări.

 

 

Oh, DA!: Care a fost principala provocare în decorarea unor clădiri iconice precum Casa Mița Biciclista sau Hotel Marmorosch?

Mantas Petruškevičius: Decorăm clădiri în București de câțiva ani, iar acest proces ne-a permis să le înțelegem semnificația în istoria și cultura acestei țări. Le privim ca pe niște repere istorice, iar decorarea lor este mereu o sursă extraordinară de inspirație pentru mine.

 

“Decorul trebuie să evoce emoții și să trezească sentimente în oameni. Trebuie să intrige și să provoace o reacție, fie pozitivă, fie negativă, dar să capteze atenția.”

 

 

Oh, DA!: De unde a venit ideea de a combina elementele istorice cu decorul modern?

Mantas Petruškevičius: Modernul clasic este extrem de popular acum, nu doar în designul interior, ci și în decorul fațadelor. Stilul meu tinde puternic către clasicism – fie că decorez fațadele clădirilor istorice, interioarele acestora sau organizarea unor nunți.

Întotdeauna prioritizez elementele cu istorie – obiectele vintage. Le integrez în decorurile de Crăciun pentru că ele aduc un sentiment de căldură, evocă amintiri dragi și creează o atmosferă aparte. Decorațiunile moderne pot părea uneori prea reci, lipsindu-le acea conexiune cu copilăria sau atmosfera festivă pe care ne dorim să o evocăm. În mod similar, decorul de nuntă care include detalii vintage rezonează cu basmele copilăriei, filmele și fotografiile vechi.

 

 

Oh, DA!: Care este filosofia din spatele muncii dvs.? Există o regulă personală de design pe care nu o încălcați niciodată?

Mantas Petruškevičius: Cred cu tărie că totul stă în detalii. Decorul trebuie să evoce emoții și să trezească sentimente în oameni. Trebuie să intrige și să provoace o reacție, fie pozitivă, fie negativă, dar să capteze atenția. Orice decor poate avea sens dacă simbolizează ceva sau stârnește emoții.

Cât despre regula mea personală – nu fac compromisuri și nu accept soluții facile. Întotdeauna îmi duc ideea inițială până la rezultatul final, exact așa cum am vizualizat-o.

 

 

Oh, DA!: Unele voci, inclusiv arhitecți locali, au exprimat îngrijorări cu privire la anumite alegeri decorative, considerându-le excesive. Cum răspundeți acestor critici?

Mantas Petruškevičius: Kitsch-ul de Crăciun, bine realizat, nu a fost și nu va fi niciodată excesiv. Respect dreptul fiecăruia la o opinie, dar rar dau atenție acestor comentarii, pentru că nu cred că opiniile câtorva arhitecți cântăresc mai mult decât părerea publicului larg. Decizia unui arhitect nu este un verdict definitiv asupra frumuseții. În acest caz, opiniile lor nu influențează ceea ce fac, așa că nu simt nevoia să le răspund.

 

“Kitsch-ul de Crăciun, bine realizat, nu a fost și nu va fi niciodată excesiv. Respect dreptul fiecăruia la o opinie, dar rar dau atenție acestor comentarii, pentru că nu cred că opiniile câtorva arhitecți cântăresc mai mult decât părerea publicului larg.”

 

 

 

Oh, DA!: Cum colaborați cu echipa dvs.? Ce credeți că face diferența într-un colectiv creativ?

Mantas Petruškevičius: Aceasta este o muncă de echipă, iar noi ne străduim să adunăm cei mai creativi oameni. Proiectele pe care le vedeți necesită nu doar multă muncă tehnică, responsabilitate și ingeniozitate, ci și încredere în procesul de creație. Membrii echipei mele au încredere în ideile mele și sprijină deciziile și viziunile mele decorative.

Într-un colectiv, este esențial să ai oameni cu care să te consulți și să colaborezi la proiecte comune. Atmosfera creativă este deosebit de importantă atunci când creezi decoruri.

 

 

Oh, DA!: Ce impact credeți că au proiectele dvs. asupra comunității locale?

Mantas Petruškevičius: Când creez decoruri pentru fațade, mă gândesc nu doar la clientul specific, ci și la publicul larg. Decorațiunile noastre devin adesea puncte de atracție în oraș. Astfel, mă bucur sincer că lucrările noastre inspiră oamenii și le aduc bucurie.

 

 

Oh, DA!: Cum ați început să lucrați în București? Ce v-a atras la acest oraș și cum a fost experiența dvs. până acum?

Mantas Petruškevičius: Colaborăm cu mulți designeri de interior, hoteluri renumite și companii din alte țări. Printr-un proces natural de expansiune, acum lucrăm și în acest oraș.

Suntem întotdeauna recunoscători pentru faptul că firmele și proprietarii de afaceri locali au încredere în mine și în echipa mea.

În România, nu pot să nu admir arhitectura. Clădirile vechi din București mă inspiră întotdeauna.

 

 

Oh, DA!: Ce urmează pentru dvs.? Există proiecte viitoare la care ar trebui să ne așteptăm?

Mantas Petruškevičius: Lucrăm peste tot în lume, creând o gamă largă de proiecte creative. În viitorul apropiat, avem proiecte în Shanghai, Franța și Spania. De asemenea, puteți aștepta cu nerăbdare proiecte viitoare în România. Promitem să revenim, pentru că încrederea pe care oamenii din țara dvs. ne-o oferă este incredibil de importantă și profund apreciată.

 

 

 

Credite foto: @flowercouturebymp

Toate drepturile de autor asupra conținutului acestui website aparțin www.ohda.ro. Orice reproducere sau preluare nu poate fi făcută decât cu acordul nostru și cu menționarea sursei.