Am descoperit Universul Clay Play printre cei mai recomandați ceramiști locali, artizanali și, pentru că Oh, DA! s-a născut tocmai din dorința de a promova, de a încuraja și de a susține designul autohton, ne-am gândim să creăm o comunitate care să ofere oamenilor talentați spațiul și resursele de care au nevoie pentru a-și pune în valoare talentul și pentru a se face auziți.

 

Interviu de Ioana Mocanu

 

 

 

Atelierul Clay Play a luat naștere acum 6 ani, din pasiunea Gabrielei Hobeanu pentru ceramică și din loialitate pentru chemarea ei interioară, „din curajul pe care l-a avut pentru a face ceea ce îi place”, cum spune ea. Pentru că s-a născut fix la 9 luni după cutremurul din 1977, e clar că pasiunea ei e cu totul „cutremurătoare” sau cel puțin se traduce simplu, prin bucuria ei de a trăi și de a simți viața cu entuziasmul și licărirea din ochi a unui copil. De aceea, ne bucurăm mult să vă facem cunoștință cu omul care a pus bazele echipei Clay Play:

 

Spune-ne despre povestea Clay Play, de cât timp faci asta și de unde a început totul.

 

Povestea atelierului a pornit de la curajul pe care l-am avut de a face ceea ce îmi place. Sau mai bine zis, de a descoperi ceea ce îmi place să fac, pentru că habar nu aveam. Am fost crescută într-o familie în care drumul pe care trebuia să îl urmez era cel clasic, ca să zic așa. Liceul, apoi Politehnica pentru a deveni inginer, apoi angajare cu carte de muncă, căsătorie, familie, copii, tot tacâmul bine cunoscut. Când eram puștoaică nu aveam curajul să mă revolt, decât în interiorul meu. Curajul mi-a venit la 34 de ani, când, după ce am divorțat și mi-am dat demisia de unde lucram am simțit că sunt liberă să fac tot ce vreau. Și asta am și făcut.

 

 

 

Așa a venit întrebarea aia șmecheră pe care ar fi bine să ne-o punem cu toții, mereu, de nenumărate ori în viață: ”Ce vreau să fac cu adevărat? Cine sunt eu?”. Restul este povestea vieții mele. Mi-ar trebui multe pagini ca să o scriu. Acum, la Clay Play și nu numai la Clay Play, fac ceea ce îmi aduce bucurie. Câteodată îmi iese mai mult alteori mai puțin, dar sunt mereu atentă la ceea ce simt și mă iau la descusut. Am învățat asta la școala de coaching, să mă iau la întrebări până mă clarific, eu cu mine. Creez, mă joc cu copiii cu lut, le dau ocazia adulților care trec pragul atelierului să experimenteze momentul prezent cu ajutorul lutului, scriu, iubesc… cam așa.

 

 

Ce te inspiră în arta ceramicii, dar și în general, în arta de a fi?

 

Mă inspiră tot ce îmi aduce bucurie. Natura, oamenii, arta, zâmbetul unui copil… Iubesc să iubesc și iubesc să contribui în viața celor din jur. Îmi place să cred că fac asta prin obiectele pe care le creez, prin ceea ce scriu, prin coaching-ul pe care îl practic, prin tot ceea ce sunt. Sunt o romantică incurabilă, care crede în magie, în Dumnezeu, în frumosul din noi toți și cred că prin ceea ce suntem fiecare dintre noi contribuim la evoluție, de orice fel ar fi ea.

 

 

Cu ce obstacole se confruntă cel mai mult artiștii, designerii și întreaga industrie creativă?

 

Îți pot spune cum e în cazul meu, nu aș vrea să generalizez, deși cred că situația aceasta este întâlnită la mulți artiști.

 

Eu, ca să creez, am nevoie de o anumită stare. Chiar și dacă doar pun culoare pe un obiect tot am nevoie de o stare. La mine este starea de grație, de recunoștință, de iubire. O poți compara, dacă vrei, cu starea pe care o are un îndrăgostit. Este o stare pe care încă învăț să o creez din interiorul meu, indiferent de cum arată exteriorul. Pentru că exteriorul aduce cu el provocările lumii sociale. Mă surprind de multe ori întrebându-mă ce să creez ca să și vând și caut variante care să îmi satisfacă și bucuria creației și nevoia financiară, pentru că, neh..., am nevoie și să mănânc și să îmi plătesc chiria șamd.

 

Artistul a trebuit mereu să se descurce cu puțin iar cumpărătorul de artă este o nișă destul de mică. Nouă, artiștilor, ne place să creăm și de cele mai multe ori ne confruntăm cu problem financiare. De ce costă un bol 150 lei când din magazine îl poți cumpăra cu 20 lei? Pentru că este un obiect de artă. Sunt puțini oameni care înțeleg asta.

 

 

Ce ar trebui să știe orice tânăr artist care dorește să urmeze drumul antreprenoriatului?

 

Cred că cel mai important este să găsească o modalitate de a fenta partea socială. Să găsească un produs, două din vânzarea carora să își acopere nevoile financiare pentru ca apoi să creeze liber, fără stres și constrângeri. Este important să aibă acoperită partea de vânzare. Degeaba creezi obiecte minunate dacă nu știe nimeni de tine. Nouă artiștilor ne place să creăm, singuri în atelierele noastre. Fi-mea spune câteodată că sunt antisocială (râde). Nu sunt, doar că iubesc starea pe care o am atunci când creez și caut această stare în toată viața mea, în tot ceea ce fac, inclusiv în oamenii care mă înconjoară.

Să iubești ceea ce faci. Restul se învață. Iubirea nu poți s-o înveți, trebuie să o simți și atât. Apoi te va ghida ea. Eu asta cred. Atunci când faci ceva cu bucurie, din tot sufletul, totul se aliniază.

Ce abilități trebuie să ai pentru a lucra cu ceramica?

 

Aș putea spune că este important să ai o bună manualitate, răbdare, un simț al culorii și al proporțiilor, poate ceva cursuri de artă. Dar de fapt, este nevoie doar să îți placă. Să iubești ceea ce faci. Restul se învață. Iubirea nu poți s-o înveți, trebuie să o simți și atât. Apoi te va ghida ea. Eu asta cred. Atunci când faci ceva cu bucurie, din tot sufletul, totul se aliniază.

 

Pune-mă pe mine să descurc un ghem de ață și o să îl arunc cât colo. Răbdarea apare însă în mod neașteptat atunci când îți place ceea ce faci.Simțul culorii descoperi că exista deja în tine, doar e nevoie să accesezi cutiuța cu simțiri și să ai încredere.

 

Arta asta pe care o creezi e strâns legată de cum te valorizezi tu pe tine. Unui obiect de artă nu ai cum să îi pui un preț altfel decât prețul pe care consideri tu că îl meriți.

 

 

Ce faci când simți că nu te poți concentra sau când nu poți lucra la ceva?

 

Mă ajută să îmi mut atenția în corp și să îmi dau seama ce îmi transmite corpul. Câteodată mă prind, câteodată nu. Apoi mă iau la întrebări ca să descopăr ce mă blochează. Fac asta singură sau cu ajutorul unui coach, pentru că nu de fiecare dată reușesc să mă prind. Ajută mult să te oglindească altcineva și să capeți noi perspective. De cele mai multe ori blocajul vine din alte arii ale vieții mele care de fapt mă scot din acea stare de grație despre care povesteam mai devreme. Mă ajută să mă plimb. Îmi place mult să merg pe jos sau să conduc singură în mașină la drum lung și să las gândurile să iasă, să le ia vântul să le ducă în vâzduh!

 

Alteori ascult muzică sau merg pe jos și ascult muzică în același timp. Fi-mea are întregi playlisturi cu muzică pentru a își crea diferite stări. Am învățat asta de la ea, de fapt am conștientizat că muzica îți schimbă starea și cu ajutorul ei poți accesa ce stare vrei tu.

 

Dacă mă și înconjor de verde, de natură, pe care o iubesc, îmi reintru în stare destul de repede.

 

Motto-ul nostru este Modelează-ți visele!. Ceea ce ne dorim este dăm oamenilor curajul de a face asta. Și curajul de a trăi în prezent. Lutul face foarte bine asta.

Ce mesaj vreți să transmiteți mai departe prin creația ClayPlay?

 

Motto-ul nostru este ”Modelează-ți visele”. Ceea ce ne dorim este dăm oamenilor curajul de a face asta. Și curajul de a trăi în prezent. Lutul face foarte bine asta. Atunci când te așezi la roata la olărit e de musai să fii acolo, doar acolo, altfel nu îți iese nimic. Este magic cum poți da viață unei simple bucăți de pământ.

Până la urma urmei, prin definiție, arta transmite emoție, emoția celui care a creat-o.

 

 

Care a fost cel mai „de suflet” proiect artistic pe care l-ați derulat până acum?

 

Atelierul Clay Play cu totul este un proiect de suflet. A fost inceput din pasiune pentru artă si pentru educație. Un punct in minus pentru business-ul Clay Play, pot spune. Pentru că am învățat din experiența acestor ultimi 6 ani că pasiunea și business-ul sunt 2 lucruri total diferite. Pasiunea te ajută în business doar la nivelul stării de bine pe care ți-o creează, dar ca să poți spune că ai un business este un drum care necesită alte skill-uri.

 

Daca ar fi totuși să aleg „cel mai de suflet” proiect artistic derulat până acum, aș alege procesul de creare a acestor lavoare cu care abia acum ieșim cu adevărat pe piață.

 

Povestea lavoarelor a pornit de la dorința partenerului meu Mihai Semenescu de a își face un lavoar. De aici, totul a escaladat în ceea ce sunt lavoarele noastre astăzi. O combinație între artă și funcționalitate, cu același scop, de a aduce bucurie și autenticitate în viețile celor care le achiziționează de la noi. Punem mâna la propriu la făurirea unor vise...

Și avem multe alte idei legate de aceste lavoare. Pe măsură ce creezi îți mai vine o idee, apoi alta și alta și tot așa!

 

 

Ce proiecte de viitor vă propuneți?

 

Vrem în primul rând să dezvoltăm povestea acestor lavoare. Ne dorim să știe de ele câți mai mulți designeri, arhitecți și  oameni pasionați de frumos. Apoi, cu voia Bunului Dumnezeu, să fim sănătoși să ne modelăm visele în continuare și să putem contribui cu frumosul din inimile și mâinile noastre în viața a cât mai mulți oameni.

 

Unde vă putem găsi?

 

Ne puteți găsi la intersecția străzilor Nerva Traian cu Octavian Goga, într-un atelier micuț și cochet, unde ne-am strâns trei oameni care își modelează visele. Obiectele create de noi sunt și pe www.clayplay.ro, ne puteți urmări și pe social media, pe Facebook: ClayplayCeramica și Instagram: ClayPlay.Ceramica.

Iar dacă vreți să ne scrieți sau să ne sunați cu cerințe speciale legate de visurile voastre o puteți face la email contact@clayplay.ro sau la telefon 0720 640 000.