Casa Atibaia - casa imaginară ce se ascunde într-o pădure din São Paulo

Casa Atibaia - casa imaginară ce se ascunde într-o pădure din São Paulo- Amenajari - Studio design interior - Ohda.ro

Casa Atibaia - casa imaginară ce se ascunde într-o pădure din São Paulo

Știați de celebrul proiect Casa Atibaia?

Charlotte Taylor și Nicholas Préaud au creat acest proiect în urmă cu aproximativ 3 ani, luând repere din arhitectura modernistă a Linei Bo Bardi și realizând, astfel, o casă imaginară care se ascunde într-o pădure din São Paulo.


Sursa foto: dezeen.com

Într-o serie de rendere ultrarealiste, cei doi și-au imaginat Casa Atibaia ca fiind amplasată printre malurile împădurite ale râului Atibaia, din São Paulo.

Acesta este primul proiect de colaborare dintre Préaud, care este co-fondatorul studioului 3D Ni.acki, și Taylor, care conduce Maison de Sable, un studio care lucrează cu o serie de artiști vizuali pentru a crea spații fictive.

Sursa foto: dezeen.com

 

„Casa de Vidro a Linei Bo Bardi a fost o inspirație pentru noi, mai ales în ceea ce privește acest sentiment eteric al unei case delicat suspendate... Curbele blânde, plăcile de beton brut și o relația primordială cu elementele naturale sunt tributul nostru adus modernismului brazilian”, au explicat cei doi. 

Sursa foto: dezeen.com

 

Așa se înțelege cum, chiar pietrele care sprijină casa străpung interiorul și sunt adaptate ca elemente funcționale, cum ar fi biblioteci, tăblii de pat sau plinte stâncoase ce aduc natura mai aproape.

Sursa foto: dezeen.com

În ceea ce privește ambientul decorativ, Casa Atibaia pare a fi îmbrăcată într-un amestec de obiecte de design decorative contemporane și antice, combinate în mod armonios și semnate de celebri designeri francezi, precum Charlotte Perriand sau Pierre Chapo.

Sursa foto: dezeen.com

 

„Casa Atibaia este un experiment de design în care am îmbinat atât impresiile, cât și aspirațiile noastre despre casa ideală din jungla modernistă. Prin acest experiment, am căutat să extragem esența a ceea ce înseamnă modernismul brazilian pentru noi, estompând granițele dintre interior și exterior și menținând, în același timp, un sentiment confortabil și familiar.”, declară Charlotte Taylor și Nicholas Préaud.

Mai multe detalii despre proiect găsești aici.