INTERVIU Irina și Dumitru Chitoroagă (DIENERGY)
Irina și Dumitru Chitoroagă sunt în primul rând niște oameni pe care să îi pui la suflet și să îi lași acolo până la adânci bătrâneți. Nu știu dacă are legătură cu zona în care s-au născut, cultura în care au fost educați sau cu faptul că cine se aseamănă se adună, dar amândoi gândesc la fel, au același nivel de bun simț, de generozitate și de empatie și se ajută reciproc să crească și să își vadă visele împlinite. Ea este designer de interior și mâna dreaptă a lui Dumitru, el este inginer specializat în iluminat și iluminat smart și este mâna dreaptă a Irinei.
INTERVIU DE ILEANA RĂDUCANU
Orice ar face Irina și Dumitru, fac cu pasiune și pot să garantez pentru ei fiindcă toți cei din branșa noastră, de la beneficiari, designeri și arhitecți vorbim despre ei în termeni superlativi. Amândoi ajung repede, cu oricine s-ar cunoaște, să treacă de granița beneficiar-furnizor și să le devină prieteni. Dumitru este persoana aceea din echipă care calmează spiritele și găsește soluții pentru cele mai absurde probleme, iar Irina ne împinge pe toți să nu renunțăm la idei, ba ne lansează noi provocări. Lucrez în multe proiecte cu ei, dar de fiecare dată când ne întâlnim ca să muncim mă simt de parcă tocmai mi-am luat o pauză. prind din zbor ideile, încât nici nu mai e nevoie de cuvinte ca să înțeleagă ce îmi doresc și unde trebuie să ajungem împreună.
Vă invit să fiți generoși și să intrați în convenția acestei mici discuții, să acceptați și bâlbele și ideile neterminate, eram cu toții emoționați. Am o poveste mai veche cu cei doi - mi-au mărturisit că s-au certat pentru prima dată în căsnicia lor atunci când Irina l-a obligat pe Dumitru să vină tot așa, la o discuție publică, unde îi invitasem eu. De atunci s-au obișnuit să vină să vorbească în fața mai multor oameni, nu însă și în fața camerelor, dar... toate au un început!.
Până la urmă, sunt destul de sigură că veți primi câteva informații bune în urma acestui interviu, veți cunoaște niște oameni tare faini și veți face cunoștință cu niște profesioniști care vă vor ajuta cu ochii închiși, în orice tip de proiect de amenajare.
Enjoy!